Elevii din clasele a XI-a de la Liceul Teoretic Sebiș s-au aflat în vizită la Universitatea Politehnica Timișoara.
Programul a început cu o prezentare a Facultății de Științe ale Comunicării, susținută de lector dr. Ana-Maria Dascălu-Romițan, care le-a oferit elevilor informații despre oferta educațională a facultății, despre specializările Comunicare și relații publice și Traducere și interpretare. De asemenea, elevii au avut ocazia să descopere activitatea Ligii Facultății de Științe ale Comunicării printr-o prezentare susținută de președinta Ligii, Nicoleta Sulincean.
Vizita a continuat cu un tur al campusului UPT și cu o vizită a Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica, unde elevii au descoperit universul BCUPT.