Noutăți

SEMINAR STUDENȚESC
Ediția a III-a

Studenţii Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării, specializarea Traducere și interpretare (TI), anul I, participă în data de 26 noiembrie 2018 la un seminar studențesc deschis, organizat în colaborare cu Centrul Cultural German din Timișoara: Deutsche Städte und Sehenswürdigkeiten. Der Gebrauch der lokalen Präpositionen (Orașe germane și obiective turistice. Folosirea corectă a prepozițiilor locale).

Evenimentul aniversar 25 de ani de comunicare și traductologie în Universitatea Politehnica Timișoara, 1993-2018, a fost un bun prilej de a mulțumi tuturor celor care au contribuit la formarea și dezvoltarea școlii de comunicare și traducere din Facultatea de Științe ale Comunicării, de a puncta aspectele marcante din această perioadă, de a face proiecții de viitor și, în același timp, de introspecție.

Universitatea Politehnica Timişoara a organizat joi, 15 noiembrie 2018, de la ora 16:00, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara, Piața Victoriei, nr. 2, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei prof.em.dr.habil. Gyde Hansen.

Ediția a XII-a, 28-29 martie 2018

Ediția a XIII-a, 7-8 noiembrie 2018


Universitatea Politehnica Timişoara organizează în fiecare an, in lunile martie si octombrie câte o ediţie a evenimentului Zilele Carierei în UPT.

În contextul aniversării a 25 de ani de comunicare și traductologie în UPT, Departamentul de Comunicare și Limbi Străine organizează, în 10-11 noiembrie a.c., în cadrul Zilelor Facultății de Științe ale Comunicării, masa rotundă Communicating democracy: challenges for universities in illiberal times.

Facultatea de Științe ale Comunicării organizează în perioada 5-16 noiembrie 2018 Zilele FSC. Evenimentul din acest an este dedicat aniversării a 25 de ani de existență a specializărilor de comunicare și traductologie în UPT (1993-2018). Elevii, studenții, absolvenții, profesorii de ieri și de astăzi, cu toții sunt invitați să participe la manifestările și acțiunile aniversare, care includ Zilele porților deschise, două mese rotunde cu participare internațională, o lansare de carte și decernarea unui titlu de Doctor Honoris Causa. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați pagina evenimentului.

În atenția celor interesați

Plata taxelor (de școlarizare și/sau restanțe - conform anexei contractului de studii) pentru semestrul I, anul universitar 2018-2019 se va face la ASPC, etajul II sala A 204, în perioada 05.11.2018-23.11.2018, respectiv 03.12.-19.12.2018, în intervalul orar 11,00-12,00, conform adresei nr. 14450 din 1.11.2018 a Rectoratului UPT.

Marți, 13 noiembrie 2018, ora 11.00, în amfiteatrul Ca3, str. Traian Lalescu nr. 2a, va avea loc o prezentare a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) și a proiectelor francofone pentru studenți și cadre didactice din universități membre AUF.

Au fost publicate numerele 2/2017 și 3/2018 ale revistei științifice studențești MASTERCOM – Politehnica Graduate Student Journal of Communication (ISSN 2501-949X). Acestea vor fi prezentate în cadrul evenimentului de Lansare de carte organizat în cadrul Zilelor FSC, în Sala Polivalentă a BCUPT, luni, 12.11.2018, de la ora 16.00. 

Profesor emerit doctor abilitat în cadrul Departamentului de Comunicare în Afaceri, la prestigioasa universitate Copenhagen Business School, Danemarca (situată în topul 201-250 conform World University Rankings 2018), doamna Gyde Hansen este membru de onoare ad vitam al European Society for Translation Studies (EST) și fost vice-președinte al Societății timp de două mandate, în intervalul 2004-2010.