PoliCOM
CENTRUL DE CERCETĂRI INTERDISCIPLINARE ÎN COMUNICARE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ
DIN UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA (PoliCom)
Centrul De Cercetări Interdisciplinare în Comunicare și Dezvoltare Durabilă (PoliCom) se constituie ca o unitate de cercetare, fără personalitate juridică, ce funcționează sub egida Universității Politehnica Timişoara, în conformitate cu Regulamentul privind cercetarea științifică în UPT și a Cartei Universității. PoliCom se înscrie în cadrul programului de dezvoltare a cercetării științifice și resurselor umane promovat de Ministerul Educației prin Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior. PoliCom este organizat sub forma unei structuri cu conducere centrală, care coordonează și corelează activitățile colectivelor de cercetare pe subdomenii. PoliCom este reprezentat prin director, iar reprezentarea juridică este asigurată de Universitatea Politehnica Timişoara.
Scopul PoliCom îl constituie dezvoltarea și promovarea cercetării avansate în domeniul fundamental al științelor sociale, în principal ramurile de științe ale comunicării și sociologiei, contribuind totodată și la formarea și încurajarea cercetării studențești. PoliCom se constituie ca un forum ce oferă posibilitatea teoreticienilor din spațiul universitar, studenților și actanților diverselor medii profesionale de a se angaja într-o dezbatere a rezultatelor cercetării interdisciplinare, fundamentale și aplicative, specifice câmpului vieții sociale și profesionale.
Scopul constituirii PoliCom constă în:
- dezvoltarea și promovarea cercetării științifice avansate în domeniul științelor sociale, în sprijinul și corelată cu specificul specializărilor din cadrul Facultății de Științe ale Comunicării și cu strategia de cercetare a Departamentului de Comunicare și Limbi Străine și a Universității Politehnica Timișoara;
- dezvoltarea și promovarea cercetării științifice interdisciplinare, în domeniile științelor socio-umane și științelor inginerești, în sprijinul și corelată cu specificul specializărilor din cadrul Facultății de Științe ale Comunicării, și cu strategia de cercetare a Departamentului de Comunicare și Limbi Străine și a Universității Politehnica Timișoara;
- sprijinirea, prin activități specifice de cercetare, a misiunii didactice și de cercetare a Facultății de Științe ale Comunicării și a Departamentului de Comunicare și Limbi Străine.
În vederea îndeplinirii scopului său, PoliCom își propune următoarele obiective:
- promovarea cercetării fundamentale și aplicative, prin realizarea de studii avansate în domeniul științelor sociale;
- promovarea cercetării interdisciplinare, între discipline din domeniul științelor sociale și discipline din domeniul științelor umaniste și științelor inginerești;
- diseminarea de informații, date și rezultate ale studiilor și cercetărilor întreprinse;
- desfășurarea de activități de cercetare și de comunicare a rezultatelor cercetării;
- dezvoltarea componentei de cercetare la nivelul resurselor umane în domeniul științelor sociale;
- facilitarea și stimularea participării studenților la activitățile de cercetare ale PoliCom;
- promovarea importanței problematicii științelor sociale și a dezvoltării durabile în societatea contemporană;
- promovarea spiritului de angajare civică, în mediul academic și către marele public, precum și realizarea unui dialog permanent și colegial între mediul universitar și cel profesional, economic, de cercetare și societatea civilă;
- sprijinirea instituțională a formării tinerei generații și formarea specialiștilor pentru înalta cercetare;
- cooperarea cu alte centre de cercetare din tara și străinătate.
Activitatea PoliCom constă, în principal, în:
- susținerea misiunii și a strategiei de dezvoltare a Facultății de Științe ale Comunicării prin dezvoltarea de cercetări în conformitate cu specificul specializărilor acesteia;
- susținerea misiunii și a strategiei de dezvoltare a cercetării a Departamentului de Comunicare și Limbi străine și a Universității Politehnica Timişoara.
- conceperea și derularea de proiecte de cercetare în domeniile de interes, precum și în domenii inter- și pluridisciplinare;
- derularea de teme de cercetare solicitate de beneficiari interni sau externi sau identificate prin activități proprii în vederea valorificării ulterioare;
- dezvoltarea bazei materiale prin achiziții și autodotare;
- promovarea și susținerea de programe de formare de tip studii aprofundate, master, doctorat, formare continuă, învățământ la distanta și învățământ deschis, în colaborare cu alte structuri din P.T.;
- acordarea de asistenta sub aspect tehnic și de laborator programelor de învățământ care se derulează în Universitatea Politehnica Timişoara, precum și în alte centre de învățământ;
- atragerea de proiecte și contracte de cercetare și/sau servicii pentru mediul economic, în domeniul său de competență;
- activități de consulting și expertiză tehnică;
- activități de elaborare de standarde, norme sau altele asemenea;
- organizarea de manifestări științifice care au drept scop promovarea și diseminarea rezultatelor cercetării științifice;
- dezvoltarea relațiilor de colaborare cu membrii ai structurilor din cercetare, învățământ, producție și legislație din tara şi străinătate prin organizarea de vizite, simpozioane, seminarii, mese rotunde și altele;
- susținerea publicării de articole științifice scrise de membrii PoliCom în reviste de specialitate din străinătate și încurajarea participării acestora la congrese, conferințe, sesiuni științifice internaționale și acordarea de premii tinerilor cercetători cu rezultate deosebite;
- furnizarea de consultanță autorităților locale și regionale, organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor publice și private interesate;
- încheierea de acorduri cu parteneri români sau străini pentru derularea în comun de activități științifice, tehnice și de dezvoltare, precum și sprijinirea desfășurării acestora;
- participarea la programele de cercetare științifică inițiate de Uniunea Europeană, precum și la cele inițiate în tara;
- orice alte activități aflate în concordanță cu scopurile și obiectivele
Sediul PoliCom este la Universitatea Politehnica Timişoara, Departamentul de Comunicare și Limbi străine, Str. Petre Râmneanţu (Oltul) nr.2, A204, 300596 Timişoara, Tel: +40 256 404014, Fax: +40 256 404017, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.