Studenții Facultății de Științe ale Comunicării din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează miercuri, 23 mai, începând cu ora 14:00, la Cantina Studențească a UPT, concursul de cultură generală Policult, câștigătorii fiind recompensați cu abonamente la festivaluri de renume: Revolution și Sunset Festival.

Studenții sunt provocați să-și pună la încercare cunoștințele de cultură generală pe parcursul a trei etape eliminatorii, cu tematici din domeniile: IT, literatură, muzică, arte, film, biochimie, politică, istorie, geografie, logică, mașini și sport. Întrebările sunt cu variante la alegere.

În concurs se pot înscrie și echipe de câte două persoane, care se vor lupta cu adversarii pentru premiile oferite:
Premiul I – Abonament la Revolution Festival;
Premiul II – Abonament la Sunset Festival;
Premiul III – Daily Pass la Revolution Festival.

Înscrieri: https://www.facebook.com/events/824240684450076/