Ediția a II-a

Studenții Facultății de Științe ale Comunicării, specializarea Traducere și interpretare - anul II, au participat în data de 11 decembrie 2017 la cea de-a doua ediție a seminarului Deutsche Landeskunde (Cultură și civilizație germană), organizat la Biblioteca Centrului Cultural German din Timișoara.

Scopul seminarului a constat în familiarizarea studenților cu elemente de cultură și de civilizație ale popoarelor vorbitoare de limbă germană. De asemenea, studenții au avut ocazia să prezinte câteva proiecte pregătite în cadrul cursului și seminarului de Cultură și civilizație germană și să afle mai multe detalii despre activitățile instituției gazdă, precum și despre rolul acestora în promovarea limbii și culturii germane. Evenimentul a fost organizat de asist. dr. Ana-Maria Dascălu-Romițan (Departamentul de Comunicare și Limbi Străine, Universitatea Politehnica Timișoara), în colaborare cu Centrul Cultural German din Timișoara.

Invitați:
Mona Isabela Petzek, director Centrul Cultural German Timișoara (Centrul Cultural German – o privire de ansamblu)
Ruxandra Cojocariu, bibliotecar; proiecte pentru copii și tineri (Biblioteca Centrului Cultural German. Cărți, reviste, proiecte)

Organizator: Asist.univ.dr. Ana-Maria Dascălu-Romițan