Anunț important!

Dragi Elevi,

Datorită contextului actual, concursul Olimpiadele Comunicării, ediția a IV-a, programat pentru intervalul 8-10 mai 2020, a fost suspendat.

Vă mulțumim pentru interesul acordat și ediției din acest an, și vă invităm să vizitați Facultatea de Științe ale Comunicării în cadrul Porților Deschise in luna noiembrie 2020 și să participați la ediția viitoare a Olimpiadelor în anul 2021.

Organizatorii.

 


Program


Dragi liceeni,

Vă adresăm invitația de a participa la concursul Olimpiadele Comunicării, ediția a IV-a - 100 pentru FSC, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării, în cadrul evenimentului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Anul trecut, la acest eveniment major găzduit de Universitatea Politehnica Timișoara, au participat în jur de 1000 de elevi de liceu, din peste 20 de județe ale țării.


Și în acest an, Olimpiadele Comunicării se vor desfășura sub forma unui concurs on-line, la care îi îndemnăm să se înscrie și să participe pe elevii claselor a XI-a și a XII-a. Prin participarea la acest concurs și prin prezența voastră la Timișoara în 8-10 mai, veți avea ocazia să înțelegeți ce înseamnă universul comunicării și al limbilor străine, și să trăiți experiența de a fi studenți ai facultății noastre. Vă veți întâlni cu studenții și profesorii facultății, cu absolvenți de succes și cu reprezentanți ai companiilor de profil. Nu în ultimul rând, vă vom prezenta și facilitățile oferite de Universitatea Politehnica (biblioteca, bazele sportive, bazinele de înot, cămine, cantine etc.), punctele de atracție și obiective culturale ale Timișoarei.

Calendar concurs:

  • 24.02.2020-09.04.2020 – desfășurarea concursului on-line;
  • 9.04.2020 - ora 12.00 - data limită de înscriere participanți;
  • 08.05.2020-10.05.2020 – vizita organizată la Timișoara:
    • participarea elevilor înscriși la concurs, însoțiți de profesorii coordonatori;
    • oferirea de diplome de participare tuturor liceenilor înscriși la concurs;
    • premierea câștigătorilor într-un cadru festiv;
    • participarea la ateliere demonstrative.

Înscrierea la concurs se face individual prin completarea formularului de participare.

Vă invităm să vă înscrieți la una sau cel mult două din următoarele patru probe ale concursului (detalii în Regulament):

          Proba 1. Limba română, compoziție: redactarea unui eseu între 400 și 500 de cuvinte.
          Proba 2. Limba engleză (eseu și traducere): redactarea unui eseu în limba engleză (între 300 și 500 de
                         cuvinte) și traducerea unui text din limba engleză în limba română.
          Proba 3. Limba franceză (eseu și traducere): redactarea unui eseu în limba franceză (între 300 și 500 de
                         cuvinte) și traducerea unui text din limba franceză în limba română.
          Proba 4. Limba germană (eseu și traducere): redactarea unui eseu în limba germană (între 300 și 500 de
                         cuvinte) și traducerea unui text din limba germană în limba română.

Tematica pentru probele de concurs 1-4 este la alegere și transmiterea rezolvărilor, precum și alte detalii sunt prezentate în Regulament.
Participarea la concurs (inclusiv cazare, masă și transport – asigurându-se preluarea din localitatea liceului) este gratuită. Se recomandă ca participarea elevilor să fie supervizată de un profesor din liceul respectiv, dar elevii care au împlinit 18 ani, precum și cei din Timișoara pot participa și individual.

Pentru informații suplimentare legate de concurs vă rugăm să o contactați pe doamna asist. univ. dr. Adina Tîmplaru, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Pentru orice alte detalii legate de organizarea și desfășurarea în bune condiții a evenimentului, vă rugăm să contactați secretariatul Facultății de Științe ale Comunicării la numărul de telefon 0256-40.40.11 sau prin e-mail la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Vă așteptăm cu drag!

SUCCES TUTUROR PARTICIPANȚILOR!