În perioada 18-25 mai 2018 la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, în cadrul manifestării științifice tradiționale Zilele culturii media a avut loc aniversarea a 25 de ani de specializare în domeniul științelor comunicării, „vârful de lance” fiind învățământul jurnalistic.

În cadrul sesiunii festive aniversare, doamna conf. dr. Mariana Cernicova-Bucă, președintele Boardului CRP al FSC a oferit, în numele conducerii Facultății de Științe ale Comunicării o plachetă aniversară, marcând astfel solidaritatea de generație a celor care, în urmă cu un sfert de veac, au avut viziunea și curajul să pună fundamentele școlii românești și europene de științe ale comunicării. Legăturile dintre cele două instituții, FSPAC (UBB) și FSC (UPT) sunt numeroase, evidențiate prin participările reciproce la manifestările științifice organizate, înscrierea a trei cadre didactice din UPT la școala doctorală a FSPAC, includerea în comitetele de redacție ale publicațiilor editate de  cele două facultăți  a scpecialiștilor din FSPAC, respectiv FSC, organizarea, în 9 ianuarie 2018, a unui „pod virtual” între școlile de studii masterale, în cadrul căruia studenții celor două facultăți și-au prezentat proiectele pe tema „Comunicarea de criză și managementul comunicării eficiente”.

În foto: Conf.univ. dr. Mariana Cernicova și Prof. univ. dr. habil. Elena Abrudan, directorul departamentului de Jurnalism, FSPAC, UBB